Skip to main content

A patra revoluție industrială a început deja. Industry 4.0 este o realitate, iar schimbările sunt similare celor declanșate de revoluția industrială. Am trecut de la cai și trăsuri la automobile, de la lumânare la curentul electric, de la ziarele pe hârtie la internet. În Industry 4.0, multe dintre joburile actuale vor dispărea în următorii 10 ani și vor apărea altele care necesită noi aptitudini.

Peste 10 ani, multe dintre joburile din prezent vor fi dispărute, în timp ce altele noi, focusate pe creativitate și servicii de suport, vor fi lansate atât în mediul privat cât și în sectorul public.

Economia, în 2030, va fi conectată la tehnologie, la internetul 6G, la serviciile cloud. Asta va însemna că angajații vor trebui să știe să folosească calculatorul, aplicațiile de lucru, să efectueze diferite operațiuni folosindu-se de inteligența artificială.

UN MILION DE LOCURI DE MUNCĂ NOI

Potrivit experților, economia viitorului se va baza, mai mult ca oricând, pe date, iar gestiunea acestora va genera cele mai multe locuri noi de muncă. În România, digitalizarea și robotizarea ar putea aduce peste 1 milion de locuri noi de muncă în România până în 2030.

De la analiști de date, capabili să interpreteze informațiile, să le folosească pentru creșterea productivității și performanței companiei, la manager de sistem AI, capabili să planifice, să bugeteze și să gestioneze talentele, resursele și operațiunile companiilor, toate companiile vor avea nevoie de astfel de joburi.

Dincolo de gestiunea datelor, economia viitorului va avea nevoie de specialiști în tehnologie, în dezvoltarea de software și suport – de la ingineri specializați în proiectarea, dezvoltarea și testarea tehnologiilor avansate de fabricație, la angajați specializați în monitorizarea aspectelor electrice ale sistemelor și  specialiști în monitorizarea și optimizarea proceselor industriale, reducerea blocajelor, eliminarea deșeurilor, creșterea randamentului și maximizarea eficienței.

Specialiști în analiza de date, ingineri, dezvoltatori de aplicații și interfațe, supraveghetori de calitate. Cele mai multe asemenea joburi sunt specializate. Potrivit experților, dincolo de meseriile oarecum tehnice, economia românească va avea nevoie, peste 10 ani, de tot mai mulți oameni creativi.

PROVOCĂRILE DIN ECONOMIE

În anul 2019, nu mai puțin de 43% dintre românii cu vârste între 16-74 de ani aveau competențe digitale reduse, clasând România pe primul loc în Uniunea Europeană la acest capitol, urmată de Bulgaria (38%). La capitolul persoane cu abilități digitale superioare, datele arată că doar 10% din populație stăpânește asemenea competențe.

La testele PISA din 2018, România a fost singura țară din UE care a susținut testele pentru elevii de 15 ani pe hârtie, cu pixul. Proba de competențe digitale la Bacalaureat se susține doar 15 minute pe calculator, în timp ce 75 de minute se dă pe foaie, cu pixul.

În 2016, economia digitală, în România, reprezenta 6,9% din PIB, echivalentul a 12 miliarde de euro, peste media CEE de 6.5%. Pe fondul dezvoltării economiei, afacerile din sectorul tehnologic românesc au avansat semnificativ, de la 26 miliarde de lei în 2010 la 52 miliarde lei în 2019.

Economia digitală ar putea reprezenta, în 2030, cel puțin 20 % din PIB, cu un plus de aproximativ 50 de miliarde de euro la Produsul Intern Brut.

UN LOC DE MUNCĂ PENTRU VIITOR

În aceste condiții, a devenit absolut necesar să urmezi cursuri de pregătire pentru economia viitorului. Vestea bună este că ai la dispoziție un pachet de cursuri gratuite care te pot ajuta să înțelegi mai bine schimbările prin care trece economia.

Digital HR reprezintă o platformă web de e-learning unde ai acces la o serie de cursuri gratuite, despre Securitate Cibernetică Industrială, Tranziția la Industry 4.0, Dezvoltarea digitală a
Produselor, Fabricația digitală a Produselor, Marketing, Vânzări, Finanțarea Afacerii și Elaborarea planului de afaceri.

Trebuie să te grăbești pentru că, în programul finanțat de Uniunea Europeană, vor fi pregătiți un număr de 652 de angajați. Dacă vrei să fi printre ei, intră acum pe www.digitalhr.ro

CRITERIILE DE PARTICIPARE

Programul de formare profesională îi vizează, în principal, pe angajații cu un nivel scăzut de calificare şi persoanele cu vârsta de peste 40 ani, din toate regiunile mai puțin dezvoltate (Centru, Sud-Est, Sud Muntenia, Nord-Est, Nord-Vest, Vest, Sud-Vest Oltenia).

Pot participa angajați, inclusiv persoane fizice autorizate și întreprinderi individuale în domeniul producției industriale/non-industriale sau PFA/ÎI /IF  din domeniul agricol/non-agricol.

Un alt criteriu important este să nu mai fi participat la un curs cu aceeași tematică, cofinanțat din Programul Operațional Capital Uman 2014-2020.

Ca să participi, trebuie să îți alegi cursul dorit și să soliciți înscrierea, completând formularul de pe site. Trebuie să ții cont de faptul că locurile sunt limitate și că admiterea se va face în ordinea înscrierii.

Odată înscris la curs, vei primi toate detaliile de participare și vei putea începe să înveți online cum să te pregătești pentru viitor. Cursurile Digital HR beneficiază de o metodă de e-learning de ultimă oră, cu exemple concrete, cursuri video și evaluare digitală, cu informații ușor de asimilat.

Mai mult, poți să parcurgi cursul în ritmul și timpul tău disponibil. În plus, vei putea interacționa cu experții pentru a avea o experiență de învățare cât mai bună. Altfel spus, le vei putea pune întrebări, vei afla cum să îți exploatezi experiența etc.