Skip to main content

Specialist în domeniul calității

Cursul se adresează tuturor celor care își doresc să dobândescă competenţe referitoare la: noțiuni de organizare și coordonare a muncii; implementarea unui sistem de management al calității; coordonarea proceselor sistemului de management al calităţii; analiza datelor pentru îmbunătăţirea performanţelor sistemului de management al calităţii.

Vei cunoaște și vei putea aplica noțiuni strategice din managamentul calității la nivelul unei organizații, vei putea să coordonezi echipe, să îți planifici activitățile, să iei decizii referioare la sistemul de management al calității conform limitelor de autoritate stabilite. De asemenea, vei putea proiecta, implementa și dezvolta sistemul calității, inclusiv planurile calității ( ISO 10005:2005).

  • Cunoașterea și aplicarea noțiunilor strategice din managementul calității
  • Cunoașterea noțiunilor de management strategic la nivelul unei organizații
  • Identificarea contextului de interacțiune al organizației cu părțile interesate
  • Planificarea activității
  • Coordonarea echipei multidisciplinare
  • Proiectarea, implementarea și dezvoltarea sistemului de management al calității, inclusiv planurile calității (ISO 10005:2005)
  • Coordonarea elaborării documentației sistemului calității, linii directorale conform ISO/TR 10013:2001
  • Evaluarea informațiilor pentru a determina respectarea standardelor
  • Coordonarea de teste și inspecții privind produsele, serviciile sau procesele pentru a le evalua calitatea sau performanțele TQC
  • Menținerea/îmbunătățirea sistemului de management al calității pe baza instrumentelor de control al calității (TQC)
  • Analiză comparativă și rezolvarea problemelor identificate în funcționarea sistemului de management al calității)
  • Luarea deciziilor referitoare la sistemul de management al calității, în limitele de autoritate stabilite
  • Efectuarea auditului intern al SMC
  • Dezvoltarea și îmbunătățirea continuă a pregătirii profesioanale
  • Instruirea în domeniul calității a personalului
  • Administrarea proceselor și managementul total al calității (TQM)
  • Aplicarea instrumentelor de management al calității TQM
  • Managementul relațiilor cu clienții
  • Managementul relațiilor cu furnizorii de produse și servicii

Răzvan Burlacu

10 este nota cea mai bună la scoală. La fel pot spune și despre mine atunci când mă refer la  experiența în numeroasele mele intervenții ca trainer și consultant. Dacă vorbesc despre termene limită, mă descurc și aici: deadline-ul îl am vineri dar eu răspund marți, dar asta se datorează faptului că azi sunt la Cluj, mâine la Brașov, apoi la București pentru susținerea numeroaselor training-uri, teambuilding-uri sau sesiuni de consultanța în care sunt implicat.

Educaţie şi certificate profesionale:

Studii Universitare

Universitatea Transilvania Braşov, Facultatea TCM, Specializarea Tehnologii neconvenţionale

Certificări:

  • Tehnici de vânzare – soft skills
  • Tehnici de negociere
  • Tehnici de vânzare avansată
  • Managementul timpului
  • Vânzare consultativă, B2B
  • Managementul echipei
  • Ledership de înaltă performanţă
  • Comunicarea cu clienţii
  • Vânzarea către KA
  • Inteligenţa emoţională
  • Tehnici de prezentare
  • Public speaking
  • Train the trainers
  • First Stage din programul internaţional MBA al OUBS ( cursuri: managementul competitiv, managementul realaţiilor cu clienţii, managementul financiar)
  • Second Stage din programul internaţional MBA al OUBS ( cursuri: managementul dezvoltării şi schimbării, managementul resurselor pentru piaţă)
  • Auditor în domeniul calităţii ( cod COR: 242303)
  • Formator (cod COR: 241205)
  • Manager de proiect ( cod COR: 242101)
  • Expert accesare fonduri structurale şi de coeziune europene ( cod COR: 241948)
  • Evaluator în sistemul formării profesionale continue ( cod COR: 242411)
  • Six Sigma Green Belt
  • Auditor intern ISO TS:16.949: 2009

Experienţă profesională :

  • Formator
  • Director general
  • Consultant sistem de management al calităţii
  • Regional manager
  • Director comercial
  • Director filiala Braşov
  • Key account Manager
  • Şef serviciu aprovizionare
  • Inginer mecanic

Adrian Crăciun

Sunt Adrian, inginer și întreaga mea viață se învârte în jurul CALITĂȚII și a mirosului de fân proaspăt cosit.

Dacă vă întrebați care este legătura între calitate și fân cosit, nu vă voi da răspunsul exact ci vă invit să meditați, dacă timpul din ziua de astăzi vă permite, la similitudinea între modul în care brazdele sunt cosite (cantitate de iarba egală, grosimea brazdei care nu ar trebui să varieze, firul ierbii să cadă tot în aceeași direcție etc) și sistemele de calitate dintr-o companie.

De altfel orice proces – în natură, în fabrică, chiar și acasă este caracterizat de un sistem al calității.

Așa că, să nu fiți surprinși dacă mă veți vedea că trec prin filtrul calității, orice acțiune cât de mică sau extrem de complexă. Și pentru că vreau ca și ceilalți să înțeleagă și să aplice un sistem al calității adecvat domeniului lor, mi-am transformat pasiunea asta vulcanică pentru calitate în activitate de training. Mă veți găsi prin urmare,  în sălile de training vorbind măsurat doar atât cât să vă dau vouă posibilitatea să dezbateți lucruri importante despre calitate.

Educație și certificate profesionale:

Studii Universitare

  • Facultatea de Inginerie, Specializarea: Tehnologia Construcțiilor de Mașini (1976-1980)
  • Universitatea “Lucian Blaga”, Facultatea de Inginerie, Specializarea: Inginerie Tehnologică și Managerială ( 1994-1997)

Studii Postuniversitare

  • ICTCM, Specializarea: Fiabilitatea în Industria Construcțiilor de Mașini
  • Centrul Teritorial de Calcule, Analiza și proiectare sisteme și produse informatice industriale, Specializarea: Analist-programator

Certificări

  • Stagiu formare auditori – Alpes Conseils, Franța
  • Construirea echipelor și lucrul în echipă – Minardo
  • Instrumente pentru lucrul în echipă – Quasaro
  • Auditori interni pentru sistemul calității ISO 9001 și ISO 10011– Quasaro
  • Auditori de terță parte pentru sistemele de management al mediului conforme cu standardul SR EN ISO 14001 – Școala pentru Calitate Partener
  • Specializare în Soluții de Management al Calității și Mediului – KRUPP-BILSTEIN Werk, Germania
  • Auditori interni ai sistemelor de management de mediu – Institutul Național de cercetare ECOIND
  • Auditori interni pentru sistemul calității QS 9000 – Quasaro
  • Manager al sistemelor de management al calității – Management Consulting Group
  • Formator autorizat ANC – H&H Consulting

Experiență profesională:

  • Responsabil Calitate Mediu – Compa
  • Specialist Îmbunătățire Procese – Compa
  • Director Producție – Compa
  • Expert Evaluator – ANC
  • Director Calitate Mediu Securitate – Compa
  • Director Executiv, Consultant, Formator – Standard Consult
  • Șef Serviciu Metode și Audit – Compa
  • Șef Serviciu Control Produs Proces – Compa
  • Șef Birou Metode Statistice și Capabilizare Procese – Compa
  • Responsabil Sistemul Informatic al Calității – Compa
  • Șef Compartiment Analiza Calității – Compa
  • Responsabil service – Compa

PRET: 1480 980 lei

 

Modalitati de plata:

  • card prin magazin online

  • transfer bancar

  • carduri cadou (SODEXO / UP ROMANIA / EDENRED)

  • in 3 rate (prin transfer bancar)

  • in 3 rate cu cardul de cumparaturi StarBT

Calendar Cursuri

Înregistrare Curs

Cursuri Specializate pentru
viitori Profesioniști!