Skip to main content

Economia românească trece printr-o schimbare semnificativă, mai ales în domeniu forței de muncă. Anul COVID a consacrat munca de acasă, iar multe companii continuă, și în prezent, să le permită angajaților să lucreze de la distanță. E un avantaj pentru cei capabili să lucreze în mai multe locuri simultan, e un avantaj pentru cei care vor să lucreze la companii care nu sunt din localitatea în care locuiesc.

Dacă până nu demult, munca la distanță era rezervată IT-știlor și celor cu profesii liberale (artiști, jurnaliști etc.), pandemia a resetat standardele în materie iar în majoritatea companiilor s-a adoptat munca de acasă.

În prezent, după perioada de restricții de circulație din 2020, munca de acasă a rămas în continuare o variantă adoptată de multe firme, bineînțeles de cele a căror activitate permit desfășurarea operațiunilor de la distanță, prin internet.

De la marketing la vânzări și servicii de suport, majoritatea joburilor au trecut în zona de online. Pentru altele, companiile au ales un program mixt, cu 2-3 zile lucrate la birou și restul de acasă, sau cu întâlniri punctuale la birou (ședințe/întâlniri cu clienții etc.)

Realitatea arată că pentru mulți dintre angajații din România, trecerea la sistemul de muncă la distanță a fost o adevărată provocare. Lipsa confortului de la serviciu, problemele logistice (internet, spațiu de lucru acasă) alături de situația personală, i-au făcut să perceapă activitatea ,,remote’’ ca pe un lucru negativ.

În condițiile în care perspectivele merg, în continuare, către această tendință, ce pot face acești oameni pentru a se adapta noii realități din piața muncii? Care sunt soluțiile pentru a-și exploata abilitățile profesionale în mediul online, pentru a comunica eficient cu colegii, cu clienții?

O soluție este să apeleze la ajutorul experților în reorientare profesională, la cei care știu cum să-i ajute să depășească toate obstacolele și să se orienteze către o meserie în care să își expoateze la maxim cunoștințele profesionale, experiența și capacitatea de muncă.

Una dintre cele mai interesante platforme dedicată reorientării profesionale este DigitalHR.ro, o platformă online unde pot învăța de la distanță, practic de oriunde se află, cum să se adapteze noilor realități economice.

Avantajele Digital HR

Platforma, dezvoltată de Best Smart Consulting SRL, Best Smart Digital SRL, Digital Twin SRL și Euragro Tabacco SRL, propune activități de consiliere profesională și tutorat în vederea încurajării participării la FPC, evaluării personalității și dezvoltării abilităților și încrederii în sine, stabilirii unui plan individual de formare profesională pentru creșterea nivelului de competențe și stabilirii unui traseu de dezvoltare a carierei.

Ca să participi, trebuie să îți alegi cursul dorit și să soliciți înscrierea, completând formularul de pe site. Trebuie să ții cont de faptul că locurile sunt limitate și că admiterea se va face în ordinea înscrierii.

Odată înscris la curs, vei primi toate detaliile de participare și vei putea începe să înveți online cum să te pregătești pentru viitor. Cursurile Digital HR beneficiază de o metodă de e-learning de ultimă oră, cu exemple concrete, cursuri video și evaluare digitală, cu informații ușor de asimilat.

Mai mult, poți să parcurgi cursul în ritmul și timpul tău disponibil. În plus, vei putea interacționa cu experții pentru a avea o experiență de învățare cât mai bună. Altfel spus, le vei putea pune întrebări, vei afla cum să îți exploatezi experiența etc.

,,Ce vom face concret? Te consiliem în carieră: evaluăm personalitatea, nivelul de dezvoltare a abilităților și încrederii în sine, stabilim împreună un plan individual de formare profesională pentru creșterea nivelului de competente și a unui traseu de dezvoltare a carierei- online. La finalul celor 4 sau 6 ore de învățare vei putea să-ți testezi cunoștințele/ tot online/ și diploma de absolvire te califica pentru noi orizonturi’’, afirmă organizatorii.

Digital HR este un proiect cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Capital Uman  2014-2020. (Contract de finanțare nr. POCU/726/6/12/134965). Proiectul se va derula pe perioada a 22 de luni și va include o campanie de informare și conștientizare referitoare la importanța participării la FPC.

Detalii suplimentare despre proiect și înscriere pot fi consultate pe pagina proiectului: https://digitalhr.ro/

Datele de contact: