Atelier – TRIBUNALUL PERSONAJELOR SAU……UN ALT FEL DE A CITI ȘI A COMUNICA (16 ședințe online)

720 lei840 lei

 

REGULI ȘI TERMENI DIN DOMENIUL JURIDIC, LIMBAJ SPECIALIZAT ȘI INTERPRETĂRI CARE VA AJUTA COPILUL SĂ ÎNȚELEAGĂ IMPORTANȚA CITITULUI ȘI A DEZBATERII – ATELIERUL TRIBUNALUL PERSONAJELOR

720 lei – O singură Plată pentru 16 ședințe online
840 lei – Plata în 3 rate

Un curs, instanță,  „Tribunalul personajelor” , se adresează tuturor copiilor care își doresc un alt fel de a citi. Învățând reguli și termeni din domeniul juridic, cei care își doresc o carieră în robă, și nu numai, se vor simți cu adevărat împliniți. Acest curs are ca scop familiarizarea cursanților cu elemente ale teoriei literare pe care le vom folosi, într-un limbaj specializat, pentru a pune în scenă un proces în care vom judeca personajele din opere celebre, clasice sau actuale. Intrăm în rolurile avocaților si ale judecătorilor pentru a ridica lecturarea unei opere la rang de artă!

„Omul fără învăţătură e ca pământul fără ploaie.” 

ABILITĂȚI PE CARE LE DEZVOLTĂ ATELIERUL:

  • susținerea unor dezbateri foarte bine argumentate despre cărțile citite,
  • cunoașterea terminologiei din domeniul juridic,
  • cunoașterea regulilor de comportament din timpul unui proces,
  • citirea unei carți așa cum nu ai mai facut-o vreodată,
  • vor învața cum să exprime și să argumenteze opinii.
  • dezvoltarea empatieo, calitate esențială a unui adult de succes
  • Lectura activă
  • Elemente constitutive ale lecturii
  • Introducere în teoria literară
  • Gândirea critică și emiterea judecăților de valoare
  • Limbaj juridic
  • Alegerea speței și constituirea tribunalului
  • Aplicarea cunoștințelor: deschiderea procesului
  • Pledoaria avocaților
  • Dezbatere
  • Rezoluție, rezolvare

ECHIPAMENTE NECESARE:
Laptop sau un computer cu o conexiune stabilă la Internet, și un microfon.

NUMĂR ȘEDINȚE: 16

DURATA ȘI FRECVENȚA ȘEDINȚELOR:
60 minute/ședință
1 ședință/ săptămână

GRUPA:
Copii cu vărsta cuprinsă între 8-14 ani
6-10 copii/grupă

INFORMAȚII IMPORTANTE

  • TRAINER: Adriana Tataru – Prof Lb. Română
  • Fiecare elev primește diplomă de participare.

PROMOȚII !

Se oferă:

15% extra reducere pentru înscrierea celui de al doilea copil (frate, sora, coleg, prieten)
20% extra reducere pentru înscrierea la un pachet care conține mai mult de 1 atelier
15%  extra reducere pentru copiii părinților care au participat sau care participă la un curs susținut de către Best Smart Consulting

MODALITĂȚI DE PLATĂ:

I. Integral: 10% reducere

II. In 3 rate prin cardul de cumparaturi StarBT

III. Cu carduri cadou emise de UP ROMANIA, SODEXO și EDENRED

               

Contactați-ne pentru detalii! LOCURI LIMITATE!