Skip to main content
search
0

Cursuri GAL destinate Beneficiarilor

Cursurile se adresează beneficiarilor care au în derulare un proiect sau care își doresc să implementeze unul.

Identificarea nevoilor şi problemelor cu care se confruntă beneficiarii de proiecte finanțate prin GAL în procesul de implementare/monitorizare şi dezvoltarea de soluții la problemele cu care se confruntă.

  • Cunoașterea cadrului legal național şi european;
  • Interpretarea şi aplicarea corectă a legislației;
  • Care sunt principalele posibile nereguli şi modalități de prevenire;
  • Cum se realizează actele adiționale, dosarul achiziției publice;
  • Noțiuni despre Jurisprudență Curții Europene de Justiție;
  • Veți dobândi competenţele necesare pentru întocmirea cererilor de plată;
  • Veți învăța cum să întocmiți documentații pentru obținerea avizelor/ documentelor de funcționare de la DSP, DSV, Mediu, Turism, ANRSC (acolo unde este cazul);
  • Veți planifica timpul dvs. cât şi a celorlalte persoane implicate în proiect;
  • Veți administra un buget;
  • Veți lua masuri corective;
  • Veți învăța cum să găsiți soluțiile cele mai bune de remediere a problemelor inerente;
  • Aplicații practice;
  • Întocmirea dosarelor cererilor de plată;
  • Întocmirea documentațiilor pentru obținerea documentelor de funcționare a investițiilor de la autoritățile competente: DSP, DSV, Mediu;
  • Identificarea problemelor şi modul de soluționare a acestora.
  • Veți conduce o echipă cu maximă prudenţă şi profesionalism;

Iulia Achiriţoaei

Experiență profesională:

Administrator la Rit Trade SRL, jud. Neamţ (societate de consultanţă în fonduri europene)

Expert în cadrul ADR Nord Est din Piatra Neamț, Direcția OI POR, Serviciul Monitorizare Proiecte

Manager informații pentru afaceri – Asociația Comunelor din România / Bucureşti
Manager de  GAL – Asociaţia Grupul de Acţiune Locală Ştefan cel Mare, județul Iași
Mentor Formator desemnat pt. județul Neamț  în cadrul proiectului strategic ”Comună promotor al dezvoltării spiritului antreprenorial în mediul rural” – ACOR – Asociația Comunelor din România, București
Manager financiar – S.C. Cristache Consulting S.R.L., B-dul Socola, Granit  Business Center, Iași
Economist Specialist Finanțări si Referent finanțări – S.C. CONEX Consulting S.R.L., Iaşi

Lucrător comercial în cadrul Primăriei Municipiului Iași

PROIECTE:

  • Strategia de dezvoltare locală GAL „Colinele Iașilor” (Nr. IS5005/02.05.2012), selectată la finanţare cu 90 puncte, Valoarea publică FEADR a strategiei este de 850.000 Euro. Strategia cuprinde un număr de 57 de proiecte din care 22 de proiecte conțin acţiuni de mediu defalcate pe următoarele măsuri: 41.121, 41.312, 41.313, 41.322, 421 din Axa Leader din PNDR.
  • Proiecte:
    • „Achiziția unei autogunoiere în comuna Mogoșești, județul Iaşi”;
    • „Achiziția unei autogunoiere în comuna Mironeasa, județul Iași”;
    • „Achiziția unui buldoexvator cu accesorii pentru întreținerea drumurilor in comuna Dagâța, județul Iași”;
    • „Modernizarea exploatației agricole Dobircianu Codrin Nicolae”;
    • „Modernizarea exploatației agricole S.C. Agrimarvas S.R.L.”;
    • „Modernizarea exploatației agricole Butnaru C. Constantin”;
    • Modernizarea exploatației agricole Slabu Ionel PFA;
    • „Suspine, lacrimi și durere”; „alături de tine în cele mai grele momente”.
    • ”Construire pensiune agroturistică în comuna Mogoșești, județ Iași

Sunt Iulia, economist iar pasiunile mele sunt proiectele şi dialogul cu oamenii.

Mă vei găsi alături de o echipă de proiect sau lângă un om care își dorește să acceseze fonduri europene. Am trecut de la scrierea şi implementarea proiectelor finanţate din fonduri europene la evaluarea cererilor de finanțare şi monitorizarea implementării proiectelor.

Cu siguranță știu să scriu o cerere de finanţare şi să implementez un proiect pentru un buldoexcavator, autogunoiere, ferme agricole sau firmă de pompe funebre.

Şi pentru că îmi place să vorbesc, uneori prea mult, împărtășesc experiența mea din postura de trainer în domeniul proiectelor: de la managementul lor până la fraudă și nereguli, riscuri în implementare, întocmire cereri de plată şi rambursare.

Educație şi certificate profesionale:

Studii Universitare

  • Facultatea de Economie şi Administrare a Afacerilor din cadrul Universității Al. Ioan Cuza din Iași, specializarea Bănci şi Burse de valori

 Studii Postuniversitare

  • Master în specializarea “Managementul proiectelor” din cadrul Universității Tehnice Gh. Asachi Iași, Departament Programe.

Cursuri:

Curs de specializare ”Expert Achiziții Publice”, Grupul de Consultanță pentru Dezvoltare DCG, București, România

Curs de specializare  ” Competențe antreprenoriale”, Grupul de Consultanță pentru Dezvoltare DCG, București, România

Curs de specializare  ” Formator de formatori”, Grupul de Consultanță pentru Dezvoltare DCG, București, România

Curs de perfecționare  ”Manager în activitatea de turism”, IRECSON,  Iași, jud. Iași,  România

Curs de instruire  ”Effective Management Consultancy”, ANIMMC – Agenția Națională a Întreprinderilor Mici și Mijlocii, Iași,  jud. Iași, România

Curs de instruire  ”Structural Funds”, ANIMMC – Agenția Națională a Întreprinderilor Mici și Mijlocii, Iași,  jud. Iași, România

Diplomă de participare pentru absolvirea cursului ”Iniţiere în Trading. Oportunități de business”, S.C. Profit Point S.R.L., Iași, județul Iași, România

Diplomă de absolvire a workshop-ului ”Entrepreneurial Trainng Workshop”, Oficiul Teritorial al Întreprinderilor Mici și Mijlocii Iași, județul Iași, România prin Programul EMPRETEC, gestionat de Agenția Națională a Întreprinderilor Mici și Mijlocii

Calendar Cursuri

Înregistrare Curs

Cursuri Specializate pentru
viitori Profesioniști!

Close Menu