PNDR sM 6.2 „Sprijin pentru înfiinţarea de activităţi neagricole în zone rurale”

consultanta-fonduri europene-activitati nonagricole

Sprijinul va viza crearea de noi activități non-agricole, în special, pentru fermierii de mici dimensiuni sau membrii familiilor lor și în general, pentru micii întreprinzători din mediul rural, promovând dezvoltarea economică și socială în zonele rurale.

De asemenea, contribuind la obiectivele EURI de redresare economică rezilientă, durabilă și digitală care contracarează în același timp efectele crizei provocate de COVID-19 asupra dezvoltării rurale, sunt prioritizate activitățile de digitalizare la nivelul afacerilor, activitățile de protecția mediului, precum și serviciile medicale.

Această submăsură vizează:

  • diversificarea economiei rurale prin creşterea numărului de microîntreprinderi şi întreprinderi mici în sectorul non-agricol, dezvoltarea serviciilor şi crearea de locuri de muncă în spațiul rural;
  • încurajarea menținerii și dezvoltării activităților meșteșugărești tradiționale și de productie;
  • digitalizarea activităților din mediul rural;
  • încurajarea acțiunilor de protecție a mediului

Solicitanţii eligibili pentru sprijinul financiar nerambursabil acordat prin această submăsură sunt:

  • Fermieri sau membrii unei gospodarii agricole care îşi diversifică activitatea prin înfiinţarea unei activităţi neagricole pentru prima dată în spaţiul rural (autorizaţi cu statut minim de PFA);
  • Micro-întreprinderi şi întreprinderi mici existente din spaţiul rural, care îşi propun activităţi neagricole pe care nu le-au mai efectuat până la data aplicării pentru sprijin;
  • Micro-întreprinderi şi întreprinderi mici noi, înfiinţate în anul depunerii aplicaţiei de finanţare sau cu o vechime de maximum 3 ani fiscali consecutivi, care nu au desfăşurat activităţi până în momentul depunerii acesteia (start-ups).

 

Micro-întreprinderile şi întreprinderile mici, atât cele existente cât şi cele nou înfiinţate (start-up) trebuie să fie înregistrate la ONRC şi să-şi desfăşoare activitatea în spaţiul rural (atât sediul social, cât şi punctul/punctele de lucru trebuie să fie amplasate în mediul rural).

Solicitanti Eligibili AFIR 6.2 si 6.4
Domenii Finantare Afir 6.2 si 6.4

Domeniile de diversificare acoperite în cadrul submăsurii sunt:

  • Activități de producție (ex: fabricarea produselor textile, îmbrăcăminte, articole de marochinărie, articole de hârtie și carton; fabricarea produselor chimice, farmaceutice; activități de prelucrare a produselor lemnoase; industrie metalurgică, fabricare construcții metalice, mașini, utilaje și echipamente; fabricare produse electrice, electronice, inclusiv producție de combustibil din biomasă, (fabricare de peleți) în vederea comercializării, producerea și utilizarea energiei din surse regenerabile pentru desfășurarea propriei activități, ca parte integrantă a proiectului etc.;
  • Activități meșteșugărești (ex: activități de artizanat și alte activități tradiționale non-agricole (ex: olărit, brodat, prelucrarea manuală a fierului, lânii, lemnului, pielii etc.);
  • Activități turistice (ex: structuri de cazare de tip camping, parcuri de rulote, bungalow-uri, servicii turistice de agrement și alimentație publică, inclusiv punct gastronomic local);
  • Servicii (ex: medicale, sociale, sanitar-veterinare; reparații mașini, unelte, obiecte casnice; consultanță, contabilitate, juridice, audit; servicii în tehnologia informației și servicii informatice; servicii tehnice, administrative, alte servicii destinate populației din spațiul rural, etc.).

Sprijinul public nerambursabil:

  • este de 50 000 de euro/ proiect, cu excepția activităţilor de producţie pentru care valoarea sprijinului este de 70.000 euro/ proiect. Sprijinul se acordă sub formă de sumă forfetară în funcție de tipul investiției, respectiv, 50.000 euro sau 70.000 euro. Nu se alocă sume intermediare.
  • se acordă în baza unui Plan de afaceri;
  • se acordă cu respectarea prevederilor Regulamentului (CE) nr. 1407/ 2013;
  • se acordă în baza prevederilor Ordinului MADR nr. 1731/ 2015;
  • nu trebuie să depăşească 200.000 euro/beneficiar pe durata a trei exerciții financiare consecutive, cu excepția întreprinderilor unice care efectuează transport de mărfuri în contul terților sau contra cost, pentru care sprijinul nu depășește suma de 100.000 euro pe durata a trei exerciții financiare consecutive.

 

Sprijinul pentru înfiinţarea de activităţi neagricole în zone rurale se va acorda, sub formă de primă, în două tranşe de plată autorizate de AFIR, astfel:

  • prima tranşă -70% din cuantumul sprijinului după semnarea Contractului de Finanțare
  • a doua tranşă – 30% din cuantumul sprijinului după îndeplinirea tuturor obiectivelor din Planului de afaceri, fără a depăși cinci ani de la încheierea Contractului de Finanțare.
Fonduri Europene

Formular Solicitare Consultanță

Cursuri Specializate pentru
viitori Profesioniști!